Parcul Rozelor, denumit anterior Parcul trandafirilor, Rosarium, Parcul de Cultură și Odihnă Ștefan Plavăț este unul din parcurile din Timișoara, amenjat în cartierul Cetate extra muros.
Parcul Rozelor, denumit anterior Parcul trandafirilor, Rosarium, Parcul de Cultură și Odihnă Ștefan Plavăț este unul din parcurile din Timișoara, amenajat în cartierul Cetate extra muros.
Mihai Demetrovici, șeful serviciului de horticultură al Primăriei Muncipiului Timișoara, s-a ocupat de amenajarea peisagistică a parcului, începută în anul 1929 și continuată în perioada 1932-1934. Parcul, situat pe malul râului Bega, a fost amenajat în stil englezesc, cu alei, baldachine și rondouri de trandafiri, în perioada interbelică existând peste 1200 de varietăți de trandafiri, etichetate. În aceeași perioadă a fost amenajat teatrul în aer liber. Distrus în timpul bombardamentelor din 1944, parcul a fost refăcut după al Doilea Război Mondial, fiind organizate aici spectacole în aer liber și amenajată o bază sportivă.
În anul 2012 parcul a cunoscut un proces de reamenajare, fiind amplasate la intrarea principală dinspre strada academician Alexandru Borza bustul lui Wilhelm Mühle (1845–1908), proprietarul unor plantații, sere și grădini celebre în monarhia austro-ungară,, și bustul fiului acestuia, arhitectul peisagist Árpád Mühle (1870–1930), care au contribuit la renumele Timișoarei ca orașul rozelor.
Bibliografie:
- Mihai Opriș, Mihai Botescu, Arhitectura istorică din Timișoara, Editura Tempus, Timișoara, 2014
Parcul Rozelor
Robert Șerban
abia de eram student la Poli
și-am vrut să dau gata o studentă de la U
așa că într-o noapte
m-am furișat în Parcul Rozelor
dinspre Michelangelo
m-am prefăcut că mă plimb
i-am ochit din câteva priviri
am scos încet lama
am prins-o între primele două degete
și m-am apropiat
îmi amintesc că am privit luna
și-am făcut pe loc puțină optică și geometrie-n spațiu:
razele ei să nu cadă pe mica pată de oțel
și să mă trădeze ca-n filmele indiene
când m-am aplecat
m-a zăpăcit atât de tare mirosul și frumusețea lor
încât nu doar că nu i-am tăiat
dar am scos din plasa de cadou
sticla
am desfăcut-o scurt cu bricheta
și am udat
de jur-împrejur
tufa cu trandafiri
iunie 2022
„Parcul Rozelor. Rozelor, cuvânt care ezită între un anumit farmec și kitch. Cavalerul rozelor, războiul celor două roze, Roza Lang.” (Livius Ciocârlie, Clopotul scufundat, Cartea Românească, 1988, p. 172)
Şi eu am jucat tenis şi fotbal. Greu se găsea o rachetă. Fotbal jucam chiar şi cu bordurile, pe strada Petre Carp, astăzi a Trandafirilor, unde nu erau băieţii cu vilele transformate, ci erau oamenii care trăiau de o viaţă acolo şi care sub presiunile de atunci au trebuit să plece din acest splendid bulevard care a suferit o serie de metamorfoze. Loga era un cartier elevat în care au existat consulate. Pe Loga erau două licee de performanţă. Liceul de băieţi Loga trecut prin şcoala medie Loga, prin liceul Nicos Beloianis şi în sfârşit revenit la numele tradiţional. La fel a fost şi liceul Carmen Sylva, liceu de fete. Aceste licee aveau un anumit standard, nu oricine făcea acest liceu, cu profesori formidabili, exigenţi, profesori care au lăsat nişte urme. Întregul cartier era o combinaţie între evrei, români, dar şi italieni. Eu am avut prieteni evrei: Baruh, Langer, Herzog. Cum am spus erau şi italieni, cum ar fi de exemplu, Fosatti, care erau directorii sau patronii unor firme textile care existau în Timişoara. Exista o anumită societate aici foarte interesantă, medici foarte mulţi, avocaţi.
Sigur că a venit şi momentul comunismului când în douăzeci și patru de ore a trebuit să fim daţi afară, aruncaţi în pivniţă care, cum a putut. Înainte de asta a venit valul rusesc, când se purta un cuvânt care însemna „rechiziţionare”. Asta însemna că venea comisia spaţiului de la Sfatul popular, se uita câte camere ai şi-ţi băga sovieticii. Deasupra noastră, chiar în timpul războiului, am avut o platformă, acolo exista o mitralieră iar „băieţii noştri”, cavaleria rusească cantonată în Timişoara făcea salturi în Parcul Rozelor din bucsus în bucsus. Acest parc al rozelor care nu se numeşte Parcul Trandafirilor… Timişoara nu este a trandafirilor, este a rozelor, roză înseamnă altceva, parcă are altă nobleţe. Nu este nici Parcul de „cultură şi hodină”, producţie sovietică sută la sută. Era un parc care avea o colecţie splendidă de trandafiri care erau puşi în nişte romburi de bucsus. Fiecare specie era cantonată. Ruşii făceau călărie pe aleile parcului şi săreau acolo. A fost primul semnal de distrugere. A urmat acest proiect care s-a numit Parcul de „cultură şi hodină” şi l-au stricat definitiv. Parcul rozelor a cam dispărut fiindcă a dispărut numele străzii care a suferit fel de fel de denumiri. Acum e strada Trandafirilor.*
Nicolae Diminescu . n. 1939 intervievat de Adrian Onica în 2005 Timişoara ( Arhiva Grupului de istorie orală şi antropologie culturală, A Treia Europă, BCUT)
* Strada a recăpătat între timp numele de Petre Carp
Aventuri prin orașul florilor
de Răzvan Moica, clasa a VI-a
Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara
Era o dimineață frumoasă de Martie când natura părea să prindă din nou viață. Un tânăr fluturaș, colorat ca un tablou, se plimba prin Timișoara.
Părea că se simte cel mai bine pe malul Begăi, râul care străbate Timișoara. În timp ce se plimba, un vaporaș a trecut pe lângă el. Era plin de copii care îi făceau cu mâna. S-a simțit foarte important. Fluturașul a mai zburat puțin până în Parcul Rozelor. Acesta are niște copăcei frumoși și colorați, care miros atât de ademenitor, precum plăcinta din cuptorul bunicii.
Fluturașul a fost atras de gălăgia provocată de jucăușii din Parcul Copiilor. S-a dus să vadă de ce este atât de multă hărmălaie și zarvă. Ajuns în parc, a descoperit multe leagăne și balansoare, tobogane și locuri de joacă… Și mulți, mulți copii. Încetișor, a înțeles de ce era atât de multă gălăgie.
De acolo nu mai cunoștea orașul, așa că a luat-o spre o clădire imensă, care avea un turn mare. Aceea era Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Piața Victoriei, acolo unde mai este și Opera din Timișoara.
În anul 2023 Timișoara a fost Capitala Europeană a Culturii, iar la Operă era un spectacol despre un fluturaș care avea o misiune foarte importantă, aceea de a salva un pui de rață din bârlogul unui dragon. Fluturașul s-a oferit a fi cavaler în acel spectacol și jocul a început.
Cavalerul a fost chemat de rege. Regele i-a spus că bobocul lui de rață este pe Muntele Dragonului, cel mai înalt munte. Este prizonier al dragonului, ascuns în bârlogul lui, în vârful muntelui. Regele a promis că, dacă îi aduce bobocul de rață în două zile, îl va răsplăti și va putea să trăiască o viață lungă.
Fluturele-cavaler, încântat de recompensă, a plecat spre munte. Mai avea puțin până în vârf când, dintr-o dată, a început o ploaie torențială, cu tunete și fulgere. Cavalerul a continuat să meargă, dar un copac a fost fulgerat și a căzut la pământ, în flăcări.
Dragonul a ieșit din bârlog. A văzut cavalerul și a început să ragă, împroșcând cu flăcări mari și roșii, ca sângele.
Cavalerul s-a speriat. După ce i-a revenit suflarea, s-a uitat să vadă cine rage. A văzut unde se ascunde acel dragon care era înspăimântător. Avea culoarea mov, mulți solzi uriași, șase picioare și două cozi țepoase, care se terminau cu două buzdugane puternice.
Cavalerul a început să alerge, cu viteză maximă, pentru a ajunge cât mai repede să salveze bobocul de rață. Când a ajuns la poalele muntelui, a observat că erau capcane. El avea de trecut prin niște crestături ale muntelui, apoi de niște săgeți care trăgeau după el, iar în vârf trebuia să îl înfrunte pe dragon.
A trecut cu brio de primele două obstacole, dar de lupta cu dragonul chiar a fost speriat! Motivat de promisiunea Regelui, și-a revenit în fire, și-a adunat curajul și a luptat cu dragonul până l-a învins.
Când a intrat în bârlog a văzut o rață aurie, care făcea ouă de aur. A condus-o înapoi la stăpânul ei. Întors mândru la palat, i-a înmânat regelui rața, iar regele i-a dat cavalerului rața lui și viața infinită. Încântat, Cavalerul s-a închinat în fața regelui și a plecat. Spectacolul s-a terminat. Toată lumea s-a ridicat în picioare și a început să aplaude. ”Doamne, ce frumoasă-i viața de artist!”, și-a spus fluturele.
Apoi a fost atras de o muzică foarte frumoasă. S-a dus să vadă de unde vine și a găsit clădirea din care se auzea melodia. Se numea ”Ion Vidu”. Acolo erau niște copii care cântau la instrumente aurite ce sclipeau ca niște stele pe cer. Fluturașul a stat ore în șir să asculte cântecelele. De acolo a zburat până la cer și a mai văzut o biserică mare, gri.
Lângă biserică era o altă clădire mare, care avea o parte colorată. Pe ușa de la intrare scria ,,Liceul Teoretic Grigore Moisil”. În spatele școlii a văzut două terenuri de fotbal și șase terenuri de baschet, o clădire galbenă, la fel de înaltă, despre care a aflat că era clădirea liceului. Fluturașul a găsit un geam deschis și a intrat în clasa unde se ținea ora de limba și literatura română. Fluturașului i-a plăcut cum a fost predată ora, așa că a revenit în fiecare zi, de la ora opt dimineața până la ora două.
O fetiță a observat că fluturașul vine în fiecare zi și l-a adoptat. Ea l-a dus la ea acasă și i-a pregătit un mediu natural, cu multe flori colorate, cu un miros divin, unde a trăit extrem de fericit mulți ani, doar avea anii dăruiți de împărat. Poate și azi mai zboară printre copiii de la Moisil!
O vizită neașteptată în Timișoara
Melisa Neniu, clasa a VII-a
Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara
Era o zi însorită pe planeta Aurora din galaxia Andromeda. Extraterestrului nostru curajos Paxi, i-a fost încredințată prima lui misiune spațială: o expediție pe planeta Jupiter pentru a vedea dacă se poate trăi acolo. Cu grijă, el și-a pregătit toate cele necesare pentru o lună, cât avea să dureze zborul. După părerea lui și-a luat chiar prea multe lucruri pentru o călătorie de doar o lună, dar nu putea fi niciodată sigur – explorarea spațiului este plină de surprize.
În dimineața plecării, Paxi s-a trezit foarte devreme și s-a îndreptat spre agenția lor spațială, un alt fel de NASA. Când a intrat acolo, a rămas surprins de cât de mare și de spațioasă era clădirea, dar și de extratereștri îmbracați în costume spațiale pregătiți pentru lansare, nave spațiale gata de decolare și sisteme de monitorizorizare pentru fiecare navă aflată în misiune. Sub îndrumarea comandantului șef, Paxi și-a pus costumul de astronaut și a făcut cunoștință cu echipajul care avea să-l însoțească. După câteva ore de instructaj și pregătiri intense, Paxi era gata de lansare.
Odată ajuns în cosmos, pentru prima dată, Paxi a fost fascinat. Cel mai mult i-a plăcut priveliștea care i se desfășura în fața ochilor. Se simțea ca într-un vis – stelele păreau stropi de lumină care dansau în depărtare, cometele semănau cu mingi de baseball aruncate cu o forță imensă, iar meteoriții îi păreau ca niște baloane uriașe, gata să se spargă. După trei zile în spatiu, Paxi a observat că nava a început să încetinească și din ea începea să iasă fum. Acesta s-a speriat, iar în loc să ceară ajutor din partea echipajului, a început să apese câteva butoane, pentru că se simțea instruit. Dar în loc să rezolve problema, a oprit cu totul motorul, iar nava a intrat într-o cădere liberă.
Când și-a revenit, Paxi era deja pe o planetă necunoscută, într-o curte plină de ființe micuțe care îl priveau curioase. Încet, și-a dat seama că se afla pe planeta Pământ, iar ființele erau copii, care, deși uimiți, îi zâmbeau prietenos. A încercat să-și repare nava, dar aceasta era grav avariată. Așa că a contactat echipajul, care i-a spus că va dura o săptămână până să-l recupereze. Hotărât să profite de acest timp neașteptat, Paxi a decis să exploreze împrejurimile.
Încurajat de copii, a aflat că se află în orașul Timișoara, în curtea unei școli, la Liceul Moisil. Cu o curiozitate crescândă, Paxi a pornit să exploreze orașul. După o plimbare nu prea lungă, a ajuns în Piața Victoriei, unde a descoperit o clădire înaltă, Catedrala Mitropolitană și a fost impresionat de cât de colorată era în interior. În fața clădirii a văzut multe magazine și mulți oameni, în special copii curioși să afle cine este el, interesanta creatură. Deși era vizibil diferit, oamenii îl priveau cu bunătate, iar aceasta l-a făcut să se simtă acceptat și în largul său.
Paxi s-a plimbat prin centru până seara târziu, iar pe măsură ce soarele apunea, a observat cum ritmul orașului încetinea, transformându-se într-o atmosferă liniștită, perfectă pentru plimbări și relaxare. Dacă în timpul zilei orașul era agitat si foarte zgomotos, seara era total opus, oamenii se distrau, stăteau la terase și se relaxau după o zi de muncă.
A doua zi, și-a îndreptat pașii spre Piața Unirii, o altă bijuterie a orașului. S-a așezat la o terasă, unde a mâncat, după spusele lui, cea mai bună pizza din câte gustase. S-a plimbat prin toate magazinele, adunând suveniruri neobișnuite: o furculiță, o carte, o lumânare – tot ce i se părea interesant. Dar, înainte să ajungă din nou la nava lui, a observat că în această seară era mai mult zgomot pe străzi, fiindcă se organiza un concert. Paxi s-a pierdut în atmosfera de sărbătoare și a dansat alături de locuitorii orașului, simțindu-se, pentru prima oară, de parcă ar aparține acestui loc.
În cea de-a treia zi, Paxi s-a trezit mult mai târziu, fiindcă era obosit după concert, așa că a plecat spre niște locuri mai liniștite: Parcul Copiilor și Parcul Rozelor. În Parcul Copiilor, micuții alergau și se jucau plini de energie, iar Parcul Rozelor era plin de viață și de culoare, cu multe flori colorate, copaci înverziți și oameni care făceau o multitudine de fotografii. Seara, rătăcindu-se printre străzi, a cerut ajutor unei doamne amabile, care l-a îndrumat către nava lui.
Aflase deja și de Parcul Botanic, dar l-a lăsat pentru a patra zi de vizită. Aici s-a simțit liber și s-a distrat de minune. S-a cățărat în copaci, s-a jucat cu animale pe care le-a întâlnit și s-a bucurat de toate plantele pe care el le considera exotice. La întoarcerea spre navă, și-a întâlnit echipajul, venit să-l recupereze. Deși ar mai fi vrut să rămână, timpul petrecut în Timișoara îl îmbogățise cu amintiri de neuitat.
Pe drumul înapoi spre Aurora, Paxi nu mai contenea să povestească despre orașul plin de viață, prietenos și fermecător în care descoperise, poate pentru prima dată, ce înseamnă adevărata căldură a prieteniei. Echipajul i-a promis că va avea ocazia să revină, iar Paxi, cu inima plină de entuziasm, visa deja la următoarea aventură pe planeta Pământ, în Timișoara – orașul care l-a primit ca pe unul de-al său.
––––
Pentru publicul general, acesta este un simplu parc frumos amenajat, înconjurat de magia trandafirilor. Un loc de poze pe timp de primăvară și vară. Însă pentru studenții orașului Timișoara, acesta reprezintă locul în care am dat startul unui nou capitol în viața noastră. Iar aici mă refer la ziua absolvirii universității. Fie că vorbim de un student de licență sau unul masterand, ziua absolvirii va avea mereu un loc special în inimille tuturor. Iar Universitatea Politehnică Timișoara, asemenea Universitatea de Vest, decid să organizeze aceste festivități în parcul rozelor. Un moment de mândrie, un moment de tristețe, și un moment care te face să uiți de frică de necunoscut și să devii pregătiți pentru orice. O zi însorită, plină de emoție, în care îțî iei inima in dinți si pășești pe această scenă , ești înconjurat de colegi, profesori și toți cei dragi ție, un peisaj de poveste.
Cristina Ecobici, Studentă UPT, 2023
Într-o seară de vară, după o zi copleșitoare, am decis împreună cu logodnicul meu să mergem la o plimbare în parcul rozelor. Acesta fiind pentru noi un loc special, pe care il considerăm ca fiind o oază de liniște și frumusețe. În timp ce ne plimbam, am remarcat un domn de aproximativ 70 de ani, stând pe o bancă, însă destul de agitat. Odată ce ne-am apropiat, a tresărit, și a cu o privire blândă ne-a întrebat dacă cămașa lui pare șifonată. Noi i-am răspuns că este în regulă și chiar frumoasă, apoi am observat că avea un buchet impresionant de flori pe bancă.
Văzându-ne zâmbind, ne-a mărturisit că își așteaptă soția, în locul în care s-au cunoscut în urmă cu 50 de ani și își dorește ca totul să fie perfect. Nu am stat mult de vorbă deoarece lângă noi apăruse soția dânsului, astfel, ne-am îndepărtat ușor.
Însă, pe noi, fericirea pe care am văzut-o în privirea lui, ne-a făcut să realizăm că trecerea ireversibilă a timpului, nu poate trece peste o iubire adevărată.
De aceea, sunt de părere că acest loc te îndrumă să contemplezi asupra frumosului și romanticului.
Paulescu Oana Iasmina, Studentă UPT, 2023
Am ales să scriu o povestioară despre Parcul Rozelor deoarece este unul dintre primele locuri pe care le-am vizitat de la venirea în oraș.
Aici, împreună cu colega mea Lorena am luat parte în anul 2018 la Street Food Festival un festival dedicat preparatelor gastronomice de peste tot din lume unde puteam încerca orice mâncare pe care întotdeauna am dorit să o gustăm.
Atât eu cât și Lorena am decis să ne cumpărăm niște cartofi în stil mexican, de care am fost plăcut surprinși și pe care îi vom mai comanda de fiecare dată când avem ocazia.
Acest festival a luat parte exact în perioada când am început primul an la facultate și a reprezentat o experiență nouă și diferită în materie de gastronomie care ne-a lăsat o impresie bună.
Totodată acesta este locul unde am avut ceremonia de absolvire a facultății în anul 2021.
Eduard M, Student UPT, 2023
Timișoara mereu mi s-a părut un oraș divin, plin de cultură și istorie. Exact din această cauză am ales să vin aici la facultate și să descopăr tot mai mult acest oraș magnific. Bineînțeles că am ajuns și în Parcul Rozelor, un loc care mi se pare unul din cele mai frumoase din Timișoara, un loc în care primăvara natura prinde viață și totul devine mai încântător.
Acesta se întâmplă să fie și locul în care eu am cea mai frumoasă amintire din anii în care am stat în acest oraș – absolvirea. N-am putut decât să mă bucur la auzirea acestor vești, întrucât acela era locul meu preferat din tot orașul. Absolvirea ne-a reunit pe toți după un an greu, iar întâlnirea a fost cu sentimente mult mai intense decât în alte dăți, stând cu toții departe unul de celălalt atât de mult timp.
Pot să spun că absolvirea facultății a reprezentat și încă reprezintă cel mai frumos moment din viața mea de până acum, un moment plin de emoție și cu bucurie imensă în suflet. M-a făcut să mă gândesc că pe parcursul facultății am cunoscut oameni noi, oameni cu care am împărtășit cele mai frumoase amintiri. Parcul Rozelor din Timișoara va rămâne pentru mult timp un loc “de suflet” pentru mine, iar de oricâte ori ajung acolo îmi voi aminti cu drag de anii facultății, cât și de absolvirea ei, un moment unic în viață.
Lungu Lorena Ioana, Studentă UPT, 2023
Parcul Rozelor din Timișoara este unul dintre cele mai frumoase parcuri pe care le-am văzut în viața mea. Acesta este situat în zona centrală a Timișoarei și este într-adevăr deosebit datorită aranjamentelor florale care îți bucură privirea, datorită baldachinelor albe și elegante care sunt perfecte pentru poze, desigur aici sunt organizate și diverse evenimente în aer liber precum piese de teatru, jocuri sportive și nu în ultimul rând festivități de absolvire.
Merg constant în parcul Rozelor, cel mai mult îmi place în perioada primăverii când totul e înflorit, când soarele nu e prea puternic și mă pot bucura de clipe de liniște într-un peisaj fabulos, dar o anumită experiență m-a făcut să fiu și mai atașată de acest parc: festivitatea de absolvire a facultății de Științe ale Comunicării din cadrul universității Politehnica.
Am avut ceremonia de absolvire în luna iulie a anului 2021, mai exact în 01 iulie și pot spune că a fost o zi superbă de la A la Z. Încă de dimineață am ajuns în parc, emoționată să îmi văd colegii și ne punem robele și pălăriile pentru a ne pregăti de eveniment. Îmi amintesc că deja am început să socializăm și să ne facem o grămadă de poze pentru a le păstra ca amintiri despre acea zi minunată.
Pe parcul zilei, am început să ne așezăm și să ne organizăm, astfel încât ceremonia să fie pusă la punct din toate punctele de vedere. Pe scenă au intrat profesorii noștri și dl. decan care au început să vorbească despre experiențele noastre și atunci am început să realizez și mai mult ca acest capitol se încheie și că începe viața de adult, cum ziceam noi atunci.
Vremea era perfectă, parcul era plin de prieteni, părinți ai tuturor studențiilor, totul era amenajat cu atenție, iar faptul că a fost aleasă această locație drept prezentare a ceremoniei, nu putea să nu mă bucure atât de tare. După ceremonie, după ce am fost strigați pe rând, cu lacrimi în ochi mă uitam spre parc și vedeam cum toți se îmbrățișau și își urau lucruri minunate, aveam viitorul în față și eram curioși de ce ne așteaptă.
În încheiere, lăsând deoparte povestea mea personală, parcul Rozelor este unul magic, un parc care merită vizitat și pe care-l recomand mereu când vreți să scăpați de oraș, chiar în oraș. O să las câteva poze mai jos din acea zi pe care sper că vă veți bucura să le vizionați și voi.
Toader Iasmina, Studentă UPT, 2023
Lucrare realizată de Sara Bogdan, elevă în clasa a IX-a E a Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara și expusă la Biblioteca UPT în cadrul Expoziției „Poveștile Timișoarei – O călătorie vizuală prin Timișoara” – parte din Proiectul Școli Creative – Poveștile Timișoarei – o continuare a proiectului Spotlight Heritage Timișoara, aferent programului cultural al Timișoara Capitală Culturală 2023 – proiect care a adus împreună peste 1600 de copii și adolescenți și peste 60 de cadre didactice din școlile Timișorene, în cadrul a peste 50 de activități interactive.
